Să ne imaginăm că avem nevoie de ajutor și mergem într-o instituție, însă toate documentele care ne sunt înmânate sunt scrise într-o limbă complet necunoscută, iar persoana din fața noastră vorbește fără ca vreun sunet să se audă. Pentru oricare dintre noi, un astfel de scenariu ar fi extrem de frustrant. Pentru mulți români cu dizabilități senzoriale, intelectuale sau de comunicare, aceasta a fost, din păcate, realitatea de zi cu zi în relația cu serviciile care ar fi trebuit, de fapt, să îi sprijine.
Pentru a înțelege mai bine, să ne gândim la Radu, un tânăr nevăzător care frecventează un centru de zi administrat de un ONG local. Ori de câte ori centrul își modifica regulamentul intern sau procedurile de acordare a anumitor ajutoare, Radu depindea în totalitate de bunăvoința unui asistent sau a unui coleg care să aibă timp să îi citească zeci de pagini de documente administrative. Informația nu era cu adevărat accesibilă pentru el; nu o putea consulta singur, în ritmul lui, atunci când avea o nelămurire.
Pentru a dărâma aceste bariere nevăzute, legislația din România a făcut un pas foarte important. Legea nr. 448/2006, principalul act normativ care protejează drepturile persoanelor cu handicap, a fost actualizată recent prin Legea nr. 102/2026. Această nouă lege vine să clarifice un lucru esențial: accesibilitatea nu înseamnă doar rampe la intrarea în clădiri, ci și o comunicare adaptată nevoilor fiecărei persoane.
Ce prevede articolul 70 și care este diferența dintre trecut și prezent?
Modificarea principală constă în completarea articolului 70 din lege cu două noi prevederi (alineatele 3 și 4). Deși obligația generală de a asigura accesul la informații exista în lege și până acum (Legea nr. 448/2006 având un capitol întreg dedicat accesibilității), forma veche lăsa loc de interpretări.
În trecut (înainte de Legea nr. 102/2026): articolul 70 se adresa, în mod general, autorităților și instituțiilor publice sau de drept privat. În practică, accentul se punea pe serviciile de relații cu publicul din primării, ministere sau alte instituții mari, care trebuiau să afișeze informații accesibile. Furnizorii de servicii sociale propriu-ziși (centre de zi, centre rezidențiale, locuințe protejate) nu erau menționați în mod direct și explicit în acest articol în ceea ce privește propriile proceduri interne.
În prezent (prin Legea nr. 102/2026): schimbarea este majoră. Legea prevede în mod expres că furnizorii de servicii sociale acreditați – fie că vorbim despre instituții publice, cum sunt Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) din fiecare județ, fie despre organizații neguvernamentale (ONG-uri) – au obligația de a-și adapta comunicarea și procedurile interne în funcție de tipul de dizabilitate al beneficiarilor (de vedere, de auz, intelectuală, psihică sau de comunicare).
Cum se va schimba viața din centre, în mod practic?
Prin această actualizare, furnizorii de servicii sociale nu mai pot transmite beneficiarilor ghiduri sau regulamente greu de înțeles ori imposibil de parcurs. În funcție de nevoile persoanelor pe care le sprijină, aceștia trebuie să ofere:
- materiale în formate alternative: documente tipărite în alfabetul Braille, înregistrări audio pentru persoanele care nu pot citi textul, materiale video cu subtitrare sau interpretare în Limba Semnelor Române (LSR);
- personal specializat: interpreți în Limba Semnelor Române sau specialiști în metode alternative și augmentative de comunicare, care să poată explica informațiile într-un mod accesibil fiecărui beneficiar;
- semnalizare ușor de urmărit: pictograme (desene simple), marcaje tactile pe podele sau pereți, semnale sonore sau vibrații care să faciliteze orientarea în clădiri;
- ghiduri pe înțelesul tuturor: proceduri și regulamente redactate într-un limbaj clar și ușor de înțeles, însoțite de suport vizual (imagini, pictograme sau scheme grafice), destinate în special persoanelor cu dizabilități intelectuale;
- tehnologii asistive: programe informatice și dispozitive care să permită beneficiarilor să comunice și să acceseze informațiile în mod eficient.
Când intră în vigoare aceste reguli?
Pentru ca toate aceste centre și organizații să aibă timpul necesar să se pregătească (prin achiziționarea echipamentelor necesare, realizarea materialelor accesibile sau angajarea personalului de specialitate), legea acordă un termen de un an pentru conformare.
Deși a fost deja adoptată, Legea nr. 102/2026 va intra în vigoare la data de 24 iunie 2027. Până la acea dată, furnizorii de servicii sociale trebuie să facă toate demersurile necesare pentru ca niciun beneficiar să nu mai fie privat de accesul la informații din cauza unei bariere de comunicare.
Articol adaptat în limbaj accesibil de Florian Ionașcu, Tehnoredactor CED, pe baza modificărilor aduse Legii nr. 448/2006 și a informațiilor publice disponibile.