Dacă lucrezi cât de cât în zona de accesibilitate din România, sigur ai auzit termenul WCAG. Apare peste tot: în declarații de accesibilitate, în oferte de audit și în discuții despre „conformitate”. Hai să lămurim, fără jargon, de unde vine obligația legală și ce anume acoperă ea.
Legislație aplicabilă, pe scurt
În România există două acte normative care reglementează accesibilitatea digitală, cu domenii diferite de aplicare. E important să le deosebim, pentru că sunt adesea confundate.
OUG 112/2018 se aplică site-urilor web și aplicațiilor mobile ale instituțiilor publice (primării, ministere, agenții, universități etc.) și transpune Directiva (UE) 2016/2102. Cerințele au devenit aplicabile etapizat: din 23 septembrie 2019 pentru site-urile noi, din 23 septembrie 2020 pentru cele existente și din 23 iunie 2021 pentru aplicațiile mobile. Cu alte cuvinte, obligația există de câțiva ani buni și nu reprezintă o noutate legislativă.
Legea nr. 232/2022 are un domeniu de aplicare mult mai larg și transpune Directiva (UE) 2019/882 (European Accessibility Act). Ea se aplică, în principal, sectorului privat și acoperă produse și servicii precum calculatoare, telefoane, bancomate, terminale de plată, cărți electronice, servicii bancare, magazine online, transportul de pasageri și multe altele.
Legea a devenit aplicabilă, ca regulă generală, din 28 iunie 2025, dar prevede și câteva perioade de tranziție. De exemplu, anumite contracte de servicii încheiate înainte de această dată pot continua până la expirare, fără a depăși 28 iunie 2030. Terminalele de autoservire deja aflate în exploatare pot fi utilizate până la sfârșitul duratei lor economice de viață, în limita a 20 de ani de la punerea în funcțiune. Pentru serviciul de urgență 112, anumite cerințe privind comunicarea accesibilă devin aplicabile din 28 iunie 2027. Acestea sunt însă excepții expres prevăzute de lege, și nu o amânare a aplicării generale.
Un alt subiect care creează confuzii este cel al microîntreprinderilor. Se spune adesea că firmele cu mai puțin de 10 angajați sunt exceptate de la Legea nr. 232/2022. În realitate, legea nu prevede o derogare generală, ci doar câteva excepții punctuale, în principal pentru anumite servicii de transport urban, suburban și regional. În toate celelalte cazuri, obligațiile depind de produsul sau serviciul oferit, nu de dimensiunea companiei.
OUG 112/2018 are și norme de aplicare, aprobate prin Decizia nr. 815/2022 a Autorității pentru Digitalizarea României (ADR). Acestea stabilesc modelul declarației de accesibilitate, procedura de monitorizare și confirmă că ADR este autoritatea responsabilă de verificarea respectării legii.
Totodată, normele fac trimitere explicită la WCAG 2.0 sau versiuni ulterioare, deși OUG 112 citează standardul EN 301 549. Prin comparație, Legea nr. 232/2022 nu are norme de aplicare similare publicate.
Pe scurt, dacă discutăm despre site-uri sau aplicații ale unei instituții publice, ne raportăm la OUG 112/2018. Dacă discutăm despre produse și servicii oferite de firme private (bănci, magazine online, hoteluri, operatori de telefonie etc.), ne raportăm la Legea nr. 232/2022.
Surpriza: legea nu cere WCAG, ci ceva mai mult
Aici apare un detaliu important.
Niciunul dintre cele două acte normative nu spune, textual, „trebuie să respectați WCAG”. Ambele fac trimitere la standardul european EN 301 549, iar WCAG reprezintă doar o parte din acesta.
Imaginează-ți EN 301 549 ca pe un manual complet despre accesibilitatea digitală. Acesta include capitole dedicate:
- site-urilor web și aplicațiilor (aici se regăsește WCAG);
- calculatoarelor și telefoanelor;
- bancomatelor, terminalelor de plată și automatelor de bilete;
- documentelor electronice (PDF-uri, cărți electronice);
- serviciilor de suport (call center, asistență tehnică etc.).
Cu alte cuvinte, WCAG este doar capitolul dedicat conținutului web.
De ce contează această diferență? Pentru că un audit WCAG verifică doar accesibilitatea site-ului sau a aplicației. În schimb, legea face trimitere la EN 301 549 în ansamblu, care stabilește și alte cerințe, în funcție de produsul sau serviciul evaluat. Astfel, o organizație poate avea un site conform WCAG, dar să nu respecte toate obligațiile legale dacă, de exemplu, publică PDF-uri inaccesibile sau oferă produse și servicii pentru care standardul impune cerințe suplimentare.
Există și o diferență tehnică între cele două acte normative. OUG 112/2018 menționează explicit standardul EN 301 549. Legea nr. 232/2022 nu îl numește direct, ci face referire la „standardele armonizate” publicate de Comisia Europeană. În prezent, standardul armonizat aplicabil este tot EN 301 549, astfel că, în practică, ambele acte normative conduc la același rezultat.
Ce înseamnă asta în practică?
Site-uri și aplicații ale instituțiilor publice
Aici WCAG 2.1 nivel AA reprezintă principala cerință tehnică. Totuși, obligațiile nu se opresc la interfața site-ului. Și documentele publicate (PDF-uri, formulare, rapoarte, hotărâri etc.) trebuie să fie accesibile. Un PDF scanat, fără text care poate fi citit de tehnologiile asistive, nu este conform, chiar dacă site-ul respectă WCAG.
Calculatoare și sisteme de operare
Aici WCAG nu se aplică. Legea cere, de exemplu, alternative la comenzile vocale și la metodele de autentificare bazate exclusiv pe amprentă sau recunoaștere facială.
Bancomate, terminale de plată și automate de bilete
Aceste produse sunt evaluate după EN 301 549, nu după WCAG. Informațiile trebuie prezentate prin mai multe canale senzoriale, iar terminalele trebuie să ofere funcții precum text-to-speech și posibilitatea utilizării căștilor audio personale. De exemplu, locul în care se introduce cardul într-un bancomat ar trebui să fie semnalizat atât vizual, cât și tactil sau auditiv.
Telefoane, routere și alte echipamente de comunicații
Dacă dispozitivul permite apeluri video, legea cere ca rezoluția să fie suficientă pentru comunicarea în limba semnelor.
Televizoare inteligente și decodoare
Subtitrările și audiodescrierea trebuie să poată fi activate la fel de simplu ca reglarea volumului.
E-readere
Dispozitivele trebuie să ofere funcția text-to-speech, astfel încât cărțile electronice să poată fi citite cu voce tare.
Cărți electronice
Dacă există și o versiune audio, aceasta trebuie sincronizată cu textul. În plus, sistemele DRM nu trebuie să împiedice funcționarea tehnologiilor asistive.
Servicii de telefonie, internet și televiziune
Legea cere posibilitatea comunicării prin text în timp real, iar acolo unde există o componentă video, trebuie să fie disponibilă conversația integrală (voce, text și video sincronizate), esențială pentru multe persoane surde sau cu deficiențe de vorbire.
Servicii de streaming și conținut media
Subtitrările, audiodescrierea și interpretarea în limba semnelor trebuie transmise sincronizat și să poată fi activate sau dezactivate ușor de utilizator. Aceste cerințe privesc conținutul media, nu doar interfața aplicației.
Servicii bancare pentru consumatori
Legea definește în mod detaliat ce înseamnă servicii bancare (credite, servicii de plată, monedă electronică etc.), însă asigurările nu intră în această categorie.
Accesibilitatea nu se limitează la site-ul sau aplicația băncii. Ea trebuie asigurată și în procesele de identificare, autorizare a plăților și semnare electronică. În plus, informațiile destinate consumatorilor trebuie redactate într-un limbaj clar, care să nu depășească nivelul B2 din Cadrul european comun de referință pentru limbi.
Magazine online și formulare de rezervare
Magazinele online sunt domeniul în care WCAG acoperă cea mai mare parte a cerințelor, deoarece vorbim despre pagini web. Totuși, legea cere ca și metodele de identificare, plată și semnătură electronică să fie accesibile.
Un exemplu este formularul de rezervare al unui hotel. Acesta trebuie să respecte WCAG (etichete clare, mesaje de eroare ușor de înțeles, navigare completă de la tastatură, contrast suficient etc.), dar și alte cerințe: voucherul sau factura trimisă în format PDF trebuie să fie accesibilă, iar procesul de autentificare sau confirmare a plății nu trebuie să creeze bariere pentru persoanele cu dizabilități.
Dincolo de obligația legală, un formular inaccesibil înseamnă pur și simplu un client pierdut.
Transportul de pasageri
Legea acoperă site-urile, aplicațiile, biletele electronice și informațiile despre călătorie, unde se aplică WCAG. În schimb, automatele de emitere a biletelor sunt terminale de autoservire și se evaluează după EN 301 549.
Pentru transportul urban, suburban și regional, legea impune un set mai restrâns de cerințe, concentrat în principal asupra automatelor de bilete. Tot aici se regăsește una dintre puținele excepții privind microîntreprinderile.
Numărul unic de urgență 112
Legea 232/2022 se aplică și serviciului 112. Acesta trebuie să permită primirea solicitărilor prin aceleași mijloace prin care au fost inițiate: voce și text sincronizate sau, atunci când este disponibilă componenta video, prin conversație integrală (voce, text și video sincronizate), facilitând inclusiv comunicarea în limba semnelor. Aceste cerințe devin obligatorii din 28 iunie 2027.
Serviciile de suport
O cerință aplicabilă tuturor produselor și serviciilor este accesibilitatea serviciilor de suport. Dacă există call center, chat sau asistență tehnică, acestea trebuie să ofere modalități accesibile de comunicare și pentru persoanele cu dizabilități. De exemplu, un call center care poate fi contactat doar telefonic nu este suficient pentru o persoană surdă.
O capcană frecventă: widget-ul de accesibilitate nu înseamnă accesibilizare
Tot mai multe site-uri afișează un widget de accesibilitate sau o declarație care susține că respectă standardele. Din păcate, niciuna dintre acestea nu garantează conformitatea.
Majoritatea widget-urilor funcționează peste codul existent al site-ului și modifică doar afișarea. Ele nu repară structura reală a paginii: titlurile, etichetele formularelor, ordinea logică a conținutului sau textele alternative ale imaginilor – exact elementele verificate de WCAG și EN 301 549. În unele cazuri, astfel de widget-uri pot chiar îngreuna utilizarea tehnologiilor asistive.
Nici declarația de accesibilitate nu reprezintă o dovadă că un produs este accesibil. Ea este obligatorie în anumite situații, însă descrie doar starea de fapt. Respectarea cerințelor tehnice se verifică prin audit și testare, nu prin existența unei declarații bine redactate.
Cu alte cuvinte, cumpărarea unui widget sau publicarea unei declarații nu înseamnă că obligațiile legale au fost îndeplinite. Ceea ce contează este dacă produsul funcționează cu adevărat pentru persoanele cu dizabilități, iar acest lucru se verifică prin testare reală, de multe ori manuală.
Ce reținem?
Dacă activitatea unei organizații se rezumă la un site sau o aplicație, verificarea conformității cu WCAG acoperă, în mare parte, cerințele aplicabile conținutului web. Dar dacă vorbim despre documente electronice, terminale fizice, servicii de suport, metode de plată sau identificare ori alte produse și servicii, obligațiile sunt stabilite de EN 301 549, nu doar de WCAG.
Prin urmare, un audit care se oprește la WCAG nu este greșit, dar poate fi incomplet prin raportare la cerințele legale. Iar un widget de accesibilitate reprezintă doar o soluție cosmetică, care nu rezolvă problemele structurale ale produsului. Diferența dintre conformitatea declarată și accesibilitatea reală se vede exact în situațiile în care utilizatorul încearcă să folosească serviciul: la un bancomat, într-un PDF descărcat, într-un formular de rezervare sau atunci când încearcă să contacteze serviciul de suport.