A avea o dizabilitate implică adesea costuri suplimentare și provocări financiare, de la investigații medicale până la dificultăți în integrarea pe piața muncii. În toată Europa, guvernele încearcă să răspundă acestor realități prin măsuri de protecție socială legate de dizabilitate, cum ar fi sprijinul pentru venituri sau servicii care îi ajută pe oameni să trăiască independent, însă cum se traduc toate acestea în siguranță economică în viața de zi cu zi?
În mai multe state membre, riscul de sărăcie în rândul persoanelor cu dizabilități este ridicat. Ratele depășesc 35% în Estonia, Croația și Lituania, ceea ce înseamnă că mai mult de una din trei persoane cu dizabilități sunt în risc de sărăcie. În sens invers, Cehia, Țările de Jos și Slovacia raportează rate sub 15%, indicând niveluri scăzute de vulnerabilitate economică în rândul persoanelor cu dizabilități.
De asemenea, cheltuielile publice cu protecția socială legată de dizabilitate variază semnificativ. În 2023, Danemarca a alocat cel mai mare procent din PIB (în jur de 5%) pentru beneficiile legate de dizabilitate, în timp ce mai multe state membre alocă mai puțin de 1%.
În unele cazuri, investițiile mai mari în beneficiile legate de dizabilitate coincid cu rate mai scăzute ale sărăciei în rândul persoanelor cu dizabilități. Interesant e faptul că această relație nu este universal valabilă: Cehia și Slovacia înregistrează unele dintre cele mai scăzute rate ale sărăciei în rândul persoanelor cu dizabilități, în ciuda faptului că cheltuiesc sub media UE, ceea ce sugerează că rezultatele în materie de sărăcie sunt influențate de un ansamblu mai larg de factori, inclusiv de cât de eficient sunt incluse persoanele cu dizabilități pe piața muncii.
Angajarea joacă un rol central în această imagine de ansamblu. Pentru multe persoane cu dizabilități, accesul la ocupare rămâne o provocare majoră. Diferența este cea mai mare în România (44,8 puncte procentuale), Croația (41 puncte procentuale) și Lituania (39,9 puncte procentuale) și cea mai mică în Luxemburg (8,5 puncte procentuale) și Slovenia (14,2 puncte procentuale).
Privite în ansamblu, datele arată că, deși protecția socială legată de dizabilitate poate juca un rol important în reducerea dificultăților economice, nu garantează incluziunea economică. Statele membre cu niveluri similare de cheltuieli pot înregistra rezultate diferite în ceea ce privește sărăcia, iar diferențele mari în ocuparea forței de muncă persistă în mare parte din UE. O incluziune economică durabilă depinde de o combinație între sprijin financiar adecvat, piețe ale muncii accesibile și oportunități care să le permită persoanelor cu dizabilități să participe pe deplin la viața profesională.
Cât de accesibile sunt serviciile publice europene pentru persoanele cu dizabilități?
Nu doar siguranța economică garantează incluziunea, dacă oamenii nu pot accesa serviciile publice esențiale în mod independent.
La nivelul Uniunii Europene, accesibilitatea variază între cele trei categorii de servicii. În medie, serviciile legate de justiție și cele legate de carieră obțin cele mai mari scoruri (ambele în jur de 51 din 100), în timp ce serviciile digitale din domeniul sănătății rămân în urmă (38).
De asemenea, apar diferențe mari între statele membre în ceea ce privește scorul general de accesibilitate. Unele au investit masiv în accesibilitatea serviciilor publice digitale. Suedia are cel mai mare scor general (94), urmată de Danemarca (76), în timp ce țări precum Croația (10) și România (11) înregistrează scoruri mult mai mici, ceea ce indică lacune semnificative de accesibilitate.
Se simt persoanele cu dizabilități incluse în societatea europeană?
Incluziunea nu este doar despre accesul la servicii ori despre siguranța financiară, ci și despre cum percep oamenii locul lor în societate. A te simți conectat, recunoscut și valorizat joacă un rol important în calitatea vieții.
Datele arată cât de des raportează persoanele cu dizabilități faptul că se simt excluse din societate, comparând persoanele cu limitări de activitate moderate și severe în statele membre ale UE. Datele relevă un tipar clar și, poate, previzibil: persoanele cu dizabilități severe sunt în mod constant mai predispuse să se simtă excluse decât cele cu limitări mai ușoare.
Deși această diferență este prezentă în fiecare stat membru, dimensiunea ei variază considerabil. În unele state membre, precum Polonia și Portugalia, nivelurile raportate ale sentimentului de excludere rămân relativ scăzute chiar și în rândul persoanelor cu dizabilități severe. La celălalt capăt al spectrului, ponderea persoanelor care se simt excluse poate ajunge, în anumite cazuri, până la 40%. Aceste diferențe subliniază faptul că incluziunea socială nu este trăită uniform în întreaga Europă.
Interesant este că printre statele membre cu niveluri mai ridicate de excluziune socială raportată în rândul persoanelor cu dizabilități severe se numără și unele cu sisteme de protecție socială relativ puternice. Acest lucru sugerează că percepția incluziunii este influențată de mai mult decât simplul sprijin economic. Experiențele sociale de zi cu zi, disponibilitatea sprijinului informal, cum ar fi familia sau îngrijitorii, precum și modul în care incluziunea este resimțită în viața de zi cu zi pot influența dacă oamenii se simt conectați sau izolați.
De asemenea, este important de remarcat că acest indicator se bazează pe percepții auto-raportate. Prin urmare, diferențele dintre statele membre pot reflecta nu doar experiențele trăite, ci și modul în care oamenii interpretează întrebarea și își exprimă sentimentele de excludere. Cu toate acestea, datele evidențiază un mesaj constant: reducerea barierelor este esențială, dar adevărata incluziune depinde și de faptul că oamenii simt că aparțin societății.
Concluzie
Luate laolaltă, datele conturează o imagine nuanțată a incluziunii persoanelor cu dizabilități în Europa. Persoanele cu dizabilități sunt mai expuse riscului de sărăcie și au șanse mai mici de a fi angajate, însă cheltuielile publice mai mari nu se traduc întotdeauna în rezultate mai bune. Pe măsură ce tot mai multe servicii publice se mută în mediul online, accentul pus pe accesibilitatea digitală poate fie să reducă barierele, fie să le consolideze. În același timp, persoanele cu dizabilități severe sunt în mod constant mai predispuse să se simtă excluse din societate, deși experiențele diferă considerabil între statele membre. Aceste tipare arată că incluziunea nu se realizează printr-o singură măsură, ci prin efectul combinat al securității economice, al serviciilor accesibile și al participării sociale de zi cu zi. Făcând aceste tipare vizibile, datele deschise îi ajută pe factorii de decizie, cercetători și cetățeni să contribuie la construirea unei Europe în care participarea este un drept împărtășit de toți.